– “Pina la urma, ce ne este dat asta trebuie sa traim.”
Da, in 103 ani, ai timp sa cresti. Si pe inaltime, si in profunzime.
La capatul unui povirnis potrivnic ca viata, urcat cu tot calabalicul de bucatareala, am dat de un urias cu sufletul fraged. Din virful inaltimii lui de aproape doi metri, chipul i se incalzea cu șagă pelina:
– “He, he, cu cit mai sus, cu atit mai aproape de Dumnezeu!”
La el nu era vorba doar de talie, ci si de altitudinea sufletului. In vazduh, se stie, primesti doar frinturi de oxigen si le respiri mai cu nesat. Asa si cu bucuriile omului astuia – Gavril Cazac, cu 8 ani de lagar cazac zgiriati pe raboj. Lacrima pe la rastimpuri, iar uriesia lui avea o delicatete rascolitoare. E un cavaler. Poate unul dintre ultimii.


Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *